Oana Sandu – „Poveștile celor despre care scriu mă motivează să scriu în continuare”

„Cred că am avea o lume mai bună dacă am scrie pentru a învăța ce ni se întâmplă, dacă am povesti ce ni se întâmplă încă din familie, din școală, în fața colegilor și a profesorilor. Cu siguranță ar fi mai creativ și mai util decât să reproducem un comentariu literar. Cu siguranță ar fi și mai sănătos, din punct de vedere mintal, pentru noi, ca viitori adulți”, a declarat ziarista pentru Media FEM.

Oana n-a simțit întotdeauna o motivație atât de intensă în cei zece ani de jurnalism. A ajuns să simtă toate astea acum aproape cinci ani, când a aflat de jurnalismul narativ și când a cunoscut oameni de la care și pe lângă care a învățat să scrie mai adânc. Mai adânc înseamnă pentru ea, printre altele, că nu relatezi despre o întâmplare punând rapid întrebări, ci, mai degrabă, stai în bucătăria celui despre care scrii și încerci să intri în hainele lui. Avem nevoie de informație și e bine să o căutăm, să o consumăm, dar avem nevoie în aceeași măsură și de narațiuni bine documentate, fiindcă ele ne fac să simțim.

„Acum patru ani am scris un eseu personal despre cum mi-am reîntâlnit tatăl după 15 ani în care am trăit într-o aproape totală tăcere – din momentul în care părinții mei au divorțat. Procesul de scriere și revederea cu tata m-au maturizat cu vreo cinci ani. Am învățat să judec mai puțin reacțiile celor din jur și să le filtrez prin mediul, familia în care au trăit. Am învățat multe și despre mine: când e nevoie să trag mai mult de mine, de unde îmi iau curaj, cum să jonglez cu lipsa încrederii în mine. O dată ce știi cauzele, găsești și soluțiile. Oameni cunoscuți și necunoscuți mi-au scris pentru a-mi mulțumi că am scris despre asta. Pentru că au trecut sau treceau printr-o experiență similară și, atunci când au citit povestea mea, au simțit că nu mai sunt singuri. Ne-am conectat prin scris și asta-i cea mai bună motivație pentru a scrie în continuare. Datorită acestui text, tata este cât de cât prezent în viața mea: vorbim la telefon, uneori, poate o dată pe an, ne și vedem. Eu am crezut la început că vom umple cei 15 ani, dar nu am reușit, sunt mulți, nici eu, nici el nu știm cu ce să-i umplem. Dar, cel mai frumos este că povestea copilăriei mele a fost, într-un fel, portița mea spre jurnalismul narativ și ăsta-i un lucru pe care-l voi sărbători toată viața”.

Oana Sandu este reporter la trimestrialul de jurnalism narativ Decât o Revistă, unde a scris despre probleme sociale precum identitatea romă, sărăcie extremă, autism, violență în familie, dar și despre box, cel mai mare tezaur monetar și divorțul părinților ei. În 2013 a câștigat Superscrierea Anului cu textul Echilibru, despre moartea și viața unei studente excepționale. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și lucrează în presă de 10 ani, timp în care a scris despre educație la Adevărul și a fost reporter la radio Europa FM.

De curând, Oana a susținut în cadrul Școlii Media FEM workshopul de storytelling și a împărtășit povești cu cei peste 20 de tineri care au participat la 5 serii de întâlniri în luna aprilie.